Cand ma gandesc la Tudor Dumitrescu imi vin in minte doua imagini cu el: prima, Tudor stand intins in pat in camera de hotel in cantonament, cu verigheta pe deget, povestind despre fetitele lui. A doua imagine este cu cosul marcat in ultima secunda impotriva Belarusului, in campania de calificare la europene. Un rezultat mare pe care Romania il bifa la Minsk si consfintea a treia victorie din patru meciuri disputate pentru nationala tricolora condusa de americanul Carl John Neumann.
Cosul de trei puncte marcat de Tudor Dumitrescu aducea tristea la Minsk si consemna prima victorie a Romaniei in fata fostei tari sovietice.
Apoi, imi aduc aminte ca dupa un meci amical cu Bulgaria, Tudor avea dureri mari la spate. Insa, baiatul acesta cu mult bun-simt nu voia sa il “deranjeze” pe maseur…
Cam aceasta este imaginea pe care o am despre baschetbalistul Tudor Dumitrescu: un familist convins, un jucator exceptional cu o aruncare incredibil de “curata” si cu un simt al jocului iesit din comun, un om cu multa educatie care va avea multi ani de acum inainte ce sa transmita in jurul lui.
Din pacate, baschetbalistul nascut in septembrie ’79 a decis sa isi puna ghetele in cui si sa lase baschetul romanesc mai sarac. Cel putin pentru moment, pana cand alt baiat, cu bun-simt, parul negru si aruncare frumoasa isi va face intrarea pe prima scena.
Pana atunci retragerea lui Tudor Dumitrescu lasa un gol, atat in inimile suporterilor, cat si in randurile tricolorilor.
Multumim, Tudor! Multumim pentru toate momentele in care ne-ai incantat si ne-ai aratat ce inseamna baschetul de calitate!
Credite foto: Sandor Manases
