Nenea Poli a plecat în această zi dintre noi. Ne-a părăsit discret, așa cum a și trăit și s-a dus sus, în Ceruri, acolo unde, probabil acum, deja este la o șuetă cu nea Mișu Nedeff, Horia Demian sau Costi Herold. Fostele glorii s-au reunit și sunt mari șanse să disece elegant baschetul românesc la ora asta.
Odată cu plecarea lui Poli Visner, copilăria mea mai moare un pic, dar sigur. De fiecare dată am simțit asta când un personaj pe care „îl știu de când mă știu”, își face bagajele și pleacă într-o altă dimensiune.
Amintiri DinVestiar cu nea Poli Visner
Pe Pavel Visner (nea Poli, așa cum îi ziceam noi), îl știu dintr-o seară tomnatică de vineri. Cred că aveam vreo 13 ani când l-am văzut pe uriașul cu păr alb și ochelari cum intră la noi în sala de antrenament de la liceul Dante Alighieri din București. Dom’ profesor Horațiu Giorgiu (mentorul și formatorul meu în tainele baschetului și cel mai bun antrenor din țară în acele vremuri) era prieten la cataramă cu nea Poli. Antrenorul nostru ne-a strâns pe toți și ni l-a prezentat pe domnul Visner. Ne-a spus că au jucat împreună pentru marea echipă a lui Dinamo București și au cucerit împreună o mulțime de trofee. Noi eram toți cu gura căscată. Nu prea înțelegeam prea bine care-i treaba, dar știam că e cineva cu greutate, de avea așa mare trecere la antrenorul nostru.
Apoi, dom’ profesor ne-a împărțit în două grupe și am continuat antrenamentul. Era senzațional să faci pase cu aceste legende ale baschetului. O bucurie inexplicabilă ne invada sufletele și parcă dădeam tot din noi pentru a demonstra de ce suntem în stare. Voiam să arătăm că noi vom păși pe urmele acestor mari jucători, că noi vom fi viitorul.
Și cam așa au continuat antrenamentele noastre. Când i se făcea dor de Bigu (n.a. supranumele antrenorului nostru Horațiu Giorgiu), nea Poli Visner se urca în Dacia lui 1300 (mi se pare că de culoare roșie) și zbang!, parca în curtea liceului Dante Alighieri. Era o plăcere să-l avem printre noi la antrenamente. Aproape ne obișnuisem cu el și ne bucuram să-l vedem. Făcea parte din familia noastră, din vestiarul nostru de suflet.
Uneori sâmbăta venea să ne vadă la meciuri, apoi pleca, fără să ne certe pentru prostiile comise timp de 40 de minute.
Așa am crescut… cu bucurie, printre jucători care au adunat sute de meciuri pentru echipa națională și pentru Dinamo.
Alteori, când deja crescusem și se formase o mare intimitate sufletească între noi și antrenorul nostru, îl întrebam direct pe dom’ profesor de nea Poli. “Ce mai face? Când mai mergeți la pescuit împreună?”. Amândoi aveau microbul acesta în sânge…
Era fain. Atât de fain că parcă acum călătoresc în timp, în alte vremuri când lumea era altfel. Când existau oameni de onoare, cu mare caracter și inocența mea nu dispăruse de tot.
Apoi, ne-am maturizat, fiecare a apucat-o pe alt drum (n.a. de unii dintre colegii mei de echipă efectiv nu mai știu nimic, parcă s-au vaporizat!). Pentru mine destinul a fost generos și am rămas alături de baschetul românesc mulți ani. Am intrat într-o altă lume, unde aveam acces la toți acești jucători de legendă. Le-am cunoscut poveștile îndeaproape, durerile, i-am invitat la diferite evenimente și parcă am conservat o parte din copilăria mea. Cred că de-aia am și vrut să lucrez atât de mulți ani în sport, ca să-mi conserv o bucată din suflet, care acum iese la iveală cu fiecare veste de-asta șoc pe care o primesc.
Nenea Poli ne-a părăsit. Capitolul s-a închis, Dacia roșie a rămas înțepenită undeva în sinapsele mele la începutul anilor 2000 , la fel si șuieratul fluierului său dintr-o seară de toamnnă de la Liceul Dante Alighieri.
=============================================
Să vă fie zborul lin și înalt, excelență! Vă mulțumesc că am avut onoarea să vă strâng mâna în această viață și să schimb câteva mingi cu dumneavoastră.
PS: Mă bucur tare mult că fotograful Sabin Malișevschi a avut inspirația să mă asculte în 2018 , la un derby Dinamo Știina București – Steaua București și să realizeze această poză atât de frumoasă care îi are ca personaje principale pe cei doi buni prieteni Poli Visner și Horațiu Giorgiu.
PPS: O carte de vizită completă a celui care a fost Pavel Visner găsiți aici.
Credite foto: Sabin Malișevschi / CSU Știința București
