Marius Lăcătuș a atins astăzi “borna 49”! 13 dintre ei (n.a. despre ani este vorba) i-a petrecut în Ghencea, unde a devenit rapid idolul steliștilor și al puștilor din întreaga țara. Pe vremea aia cu toții colecționau abțibildurile cu șeptarul Stelei sau își imprimau cu carioca sau cu pastă de dinți numele căpitanului din Ghencea.

Acum șase ani, Ilie Greavu, primul căpitan din istoria echipei de fotbal Rapid București care a ridicat deasupra capului trofeul de campion, se despărțea de această viață, nu înainte de a acorda un ultim interviu cu 20 de ore înainte de marea trecere.
În rândurile consemnate atunci, Greavu rememora o parte din întâmplări din anii ’60 și vorba cu dragoste despre Rapid. La șase ani distanță de-atunci, probabil vișiniii sunt mult prea ocupați să își aducă aminte de cel care le-a fost căpitan…

„Cu numărul șase, intră în teren pentru echipa ploieșteană, Levente Szijarto”, anunță crainicul ușor nervos, timp în care camerele de luat vederi îl aduc în prim-plan pe blonduțul jucător cu ghete fosforescente al campionilor de la Asesoft.
Nu foarte înalt, dar extrem de bine legat, baschetbalistul prahovenilor își caută cu atenție locul în echipă  și începe să dirijeze defensiva cu o precizie de metronom. Pendulează neobosit între adversari, de crezi că are două inimi în piept și nu se oprește până când arbitrul nu sancționează vreo infracțiune. Dacă îl urmărești cu atenție, ai senzația că șesarul cu tatuaj verzui pe brațul stâng și cu nume greu de pronunțat este argintul viu al echipei. Ar fi în stare să moară pe teren pentru a câștiga fiecare minge și s-ar lupta cu oricine pentru a obține o nouă victorie.  Suporterii îl iubesc,  cu aceeași măsură cu care adversarii îl urăsc. Are rolul ingrat de a distruge orice atac rival  și se pricepe de minune la acest lucru. Nu-i de mirare că în 13 ani de carieră la seniori, Levente Szijarto a adunat 15 trofee și a devenit în prezent cel mai titrat jucător român de baschet în activitate.
A înșirat ca mărgaritarele nouă titluri de campion național, cinci Cupe ale României și un trofeu  european, distincții  care au dat o strălucire aparte unei cariere de invidiat. „Nu am ca obiectiv să dărâm vreun record și nici nu trăiesc din trecut”, afirmă plin de modestie jucătorul născut la Oradea. „Îmi văd de treaba mea, mă gândesc la următorul meci, la următorul campionat și în fiecare an sper să avem un sezon cât mai bun”, explică în continuare talismanul prahovenilor.