Acum șase ani, Ilie Greavu, primul căpitan din istoria echipei de fotbal Rapid București care a ridicat deasupra capului trofeul de campion, se despărțea de această viață, nu înainte de a acorda un ultim interviu cu 20 de ore înainte de marea trecere.
În rândurile consemnate atunci, Greavu rememora o parte din întâmplări din anii ’60 și vorba cu dragoste despre Rapid. La șase ani distanță de-atunci, probabil vișiniii sunt mult prea ocupați să își aducă aminte de cel care le-a fost căpitan…
Domnule Greavu, vă mai aduceţi aminte finala din ’62 pierdută cu 5-1 în faţa rivalilor de la Steaua?
Nu a fost mai mare scorul ? Steaua avea pe vremea aceea cea mai bună echipă din ţară, cu fraţii Zavoda, Voinescu, Constantin, Cacoveanu, Mateianu. Era greu să îi învinigi. Câştigau campionate întregi fără să piardă un meci. Am jucat atunci a doua finală consecutivă. A marcat Ozon pentru noi.
Aţi jucat atunci împotriva bunului dumneavoastră prieten, Ion Voinescu.
Eram amândoi căpitani şi jucam împreună şi la echipa naţională. Voinescu a fost cel mai mare portar al Stelei. Alături de Toma.
Cel mai bun atacant împotriva căruia aţi jucat?
Indiscutabil Titus Ozon. Tehnicitatea lui era ieşită din comun. Şi o îmbina cu fantezia. Depăşea cu uşurinţă orice adversar. Cred că a fost cel mai bun atacant din România. Când juca la Dinamo erau meciuri foarte grele pentru noi. Eu eram căpitanul echipei şi am inistat să îl aducă la Rapid. Aşa a ajuns Titus coleg cu noi, în Giuleşti.
Credeţi că în finala din Cupă de anul acesta (n.a. este vorba de finala din 2007, când Rapidul a învins Timișoara cu 2-0 în finală), se vor reîntâlni Steaua şi Rapid?
-Nu, pentru că Timişoara va elimina Steaua. Rapid şi Timişoara vor juca finala, iar în prelungiri Rapidul va câştiga. Cu o condiţie.
-Care…?
-Răzvan Lucescu să nu modifice nimic la echipă din punct de vedere tactic. Jucătorii nu mai au timp să se adapteze la cerinţele antrenorului. Dacă va da încredere echipei vor câştiga sigur.
Secretul lui Greavu
Fundaşul rapidist a avut o detentă care i-ar face invidioşi pe baschetbalişti. 1 m şi 20 sărea micuţul apărător rapidist, asta la o înălţime de doar 1.64m.„Suporterii îmi spuneau cauciuc pentru că săream foarte mult. Compensam fizicul cu această dententă. Secretul era că am muncit foarte mult. După antrenamente, lucram suplimentar încă o oră. Îmi alegeam o creangă de copac şi încercam să o ating cu mâna, apoi alta mai joasă unde încercam să ajung cu capul. În scurt timp am ajuns la această detentă foarte mare. Câştigam lejer dueluri cu jucători masivi, precum Oaidă” a încheiat fostul rapidist.
Ilie Greavu – primul căpitan rapidist care a simțit gustul succesului
Fundaşul de legendă al giuleştenilor s-a născut la Sibiu în anul 1937. Rămas orfan după decesul tatălui său în cel de-al doilea Război Mondial, Greavu s-a apucat de fotbal târziu, la vârsta de 15 ani, în oraşul natal. A jucat un singur sezon acasă, după care a fost transferat la Combinatul Poligrafic Casa Scânteii. În Bucureşti, tânărul jucător s-a remarcat foarte repede şi a evoluat 3 sezoane în Divizia B în timpul junioratului, după care a făcut saltul la Rapid. Datorită calităţilor sale foarte bune, a fost repede îndrăgit de către public. A devenit căpitanul echipei şi împreună cu Motroc, Dan Coe şi Macri a format o linie de fundaşi redutabilă. A ajuns în echipa naţională pentru care a disputat 23 de meciuri, printre care jocurile din 1964 de la Olimpiada de la Tokyo. A jucat împotriva altui fundaş legendar, ca Franz Beckembauer, însă ca atacant la impresionat foarte tare Titus Ozon. Acesta din urmă s-a transferat la Rapid datorită cererii express a lui Greavu de a-l avea coechipier.
Greavu a rămas în istorie datorită detentei sale incredibile de 1,20, fapt ce i-a adus supranumele de „Cauciuc”. La o înălţime de doar 1,64, „Cauciucul” reuşea să câştige lejer dueluri cu jucători mult mai înalţi de 1,90m.
Primul titlu din istoria Rapidului din 1967 l-a avut în prim-plan pe Greavu. A urmat şi o cupă câştigată 5 ani mai târziu, tot cu gruparea de sub podul Grant.
S-a retras de pe gazon la vârsta de 35 de ani, după 298 de meciuri jucate în prima divizie, dar a rămas alături de Rapid ca preşedinte sau ca antrenor. A câştigat campionatul pe ţară cu juniorii, iar prin mâna sa au trecut sportivi precum Nicu Gheară sau Daniel Niculae.
În 1997 s-a retras şi din viaţa sportivă, iar în anul 2004 cel care impresiona prin detenta sa a rămas fără „aripile” care îl duceau atât de sus. Din cauza unei artrite, picioarele i-au fost amputate.
Înainte cu o zi de derby-ul cu Rapid, fundaşul din anii ’60 a scos pentru ultima oară la lumină amintirile păstrate cu sfinţenie în registre şi a vorbit despre Cupa pierdută în 1962.
Ca o despărţire de această viaţă, ne-a zâmbit blajin la sfârşit şi ne-a rugat să îi aducem o revistă. N-am mai apucat…
Nume: Ilie Greavu
Data nașterii: 19.07.1937
Decedat: 01.04.2007
Locul nașterii: Sibiu
Înălțime: 1.64 m
Greutate: 65 kg
Post: fundaș
DetentăȘ 1,20 m
Familie: o fată, Mădălina
