Tocmai s-a incheiat meciul de fotbal dintre Pandurii Targu-Jiu si Steaua Bucuresti. Gorjenii au castigat cu 3-1 si mentin deschisa lupta pentru castigarea campionatului. Jucatorii lui Edi Iordanescu au controlat bine meciul si au avut o sete imensa de revansa, dupa ce in meciul tur incasasera sase “boabe” de la stelisti. Mihai Pintilii, Eric si Mihai Roman au avut ceva de demonstrat stelistilor si asta s-a vazut in jocul bun pe care cei trei l-au etalat. De altfel si Edi Iordanescu a avut ceva de demonstrat. Fostul antrenor secund al Stelei a vrut sa arate ca poate purta “palaria” de principal fara probleme, dupa ce in trecut experientele sale n-au fost prea convingatoare.
De altfel, de ceva timp am remarcat un lucru foarte interesant in ceea ce-l priveste pe Edi Iordanescu. Daca pana acum in mai toate articolele numele sau era trecut ca Edi Iordanescu, de cateva luni numele sau s-a transformat subit in Edward Iordanescu, semne ca fiul cel mare al generalului s-a maturizat si a trecut de la diminutivul Edi la seriosul Edward.
Se pare ca baiatul cel rasfatat de la Sportul Studentesc se maturizeaza si vrea sa isi consolideze locul in ierarhia fotbalului de la noi din tara.
Si, pentru ca aceasta schimbare este brusca, imi dau seama ca Iordanescu Jr. a cerut explicit acest lucru. Ceva de genul: “ori scrieti asa, ori nu mai discut”. Flerul meu spune ca asa stau lucrurile. Se poate sa ma insel, dar nu cred.
Timpul va demonstra daca aceasta maturizare este reala sau e doar un moft, ca multe altele, ale baiatului de general.
Credite foto si multumiri: Cosmin Iftode