N-am idee cand s-au scurs… si nici nu stiu prea mult ce am facut in tot acest timp. Cert este ca au trecut doi ani de cand am lansat publicatia Din Vestiar. Ideea a pornit intr-o seara in Restaurantul Bucur si dupa ce am facut putin brainstorming la o bere ne-am dat seama ca vrem sa aducem la lumina niste povesti din vestiar…. si uite asa blocam domeniul si porneam la un drum care nu stiam unde va duce.
Mihai si-a folosit toata priceperea intr-ale programarii si dupa cateva saptamani de munca definitivam designul site-ului. Conveneam ca suntem parteneri si in acest proiect si fixam de la bun inceput ca nu vom scrie pentru trafic. Nu ne interesau banii care urmau sa apara sau nu, nici promovarea. Ne doream doar spiritul liber si posibilitatea de a scrie exact atunci cand inspiratia ne cere acest lucru.
Prima poveste pe care am inchegat-o a fost despre Levente Szijarto, jucatorul campioanei CSU Asesoft Ploiesti. Am scris un story despre intreaga lui activitate, cum a inceput baschetul, cine l-a ajutat, cine i-a pus piedici, am incercat sa aflam care este pactul lui secret cu succesul. Am adus conceptul de cel mai titrat jucator roman de baschet in activitate pentru el si nu vreti sa stiti ce bucurie am in suflet cand aud sintagma asta folosindu-se in comentariile meciurilor. M-am bucurat ca am lansat un trend si valoarea unui jucator care chiar merita este recunoscuta asa cum trebuie. Omul-titlu, acesta era titlul pe care il acordam materialului care poate fi citit aici.
In doi ani Din Vestiar s-au strans multe amintiri, s-au adunat prietenii, probabil s-au deteriorat altele. A fost fain si m-am bucurat de fiecare data cand am scris cate ceva care a fost apreciat.
Chiar daca am iesit din presa si ma ocup cu total altceva, ma incapatanez sa trag cate o palma din cand in cand colegilor de bresla. Este adevarat ca ma deranjeaza la maximum tabloidizarea presei si lipsa de libertate de exprimare. Probabil traim cele mai ciudate timpuri, cand in aparenta ai voie sa faci ce vrei, dar de fapt esti mai atent ca niciodata la ceea ce spui. Traim o epoca a PR-ului, in care stirile sucomba incet, dar sigur, in favoarea unor advertoriale jenante sau ale unor mici interese de moment. Fix asta nu am vrut sa fie din vestiar si sper eu ca am reusit.
Am vrut sa imi pastrez libertatea de a critica oricand vreau pe cine vreau. Fie ca vorbesc de un presedinte de federatie, fie de un jucator sau antrenor. Chestia asta probabil s-a vazut si iar ma bucura foarte tare.
In cifre Din Vestiar a strans 103 articole (cu acesta), 1267 de prieteni pe facebook si vreo 16,229 vizualizari pe Google Plus.
Ca trafic am strans pana acum 25.000 de vizite, 17.000 de unici, 43.000 de afisari. In comparatie cu viata de liceu, unde am depasit peste 4,5 milioane de vizitatori unici de la fondare si pana acum este o gluma, insa nu ne-am dorit niciodata traficul ala nebun.
Ne-a interesat doar sa scriem si sa va prezentam din alta perspectiva evenimentele.
Din Vestiar m-a dus intr-o banca de talie mondiala, stand de vorba cu un bancher in biroul sau de la etajele superioare ale sediului unde isi desfasoara activitatea.
Tot Din Vestiar mi-a dat sansa sa il aud pe Madalin Voicu Jr. cum subjuga pianul cu maiestria lui de neegalat si sa scriu o poveste. Am intalnit oameni frumosi si cred ca asta este cel mai important. Am invatat si am incercat in tot acest timp sa pun in practica tot ce stiu. A fost distractie. Si m-am bucurat mereu cand prietenii m-au sunat sa ma intrebe cand si ce mai scriu.
Cam asa au trecut doi ani. Au zburat si n-am idee unde s-au dus.
In vestiar au intrat multi, dar au ramas exact atati cat trebuie. La fel ca in orice echipa.
PS: Pe aceasta cale multumesc tuturor celor care ne-au fost alaturi si ne-au ajutat in decursul timpului. Fie ca vorbesc de partea de programare, de promovare, de fotografii, de likeuri, de sharinguri. Dragoste si consideratie!
