Stiu ca imi citesti blogul. Si pentru asta am sa te torturez cat mai des cu cele mai alese cuvinte ratacite prin vestiarul inimii. Voi cauta mereu chimia dintre fraze, asa cum am cautat mereu chimia dintre noi pierduti pe aleile parcului. Iar tu iti vei reaminti toate astea si zeci de senzatii amestecate vor izbucni in toata fiinta ta ca un curcubeu. Probabil te vei intreba din nou daca esti suficient de frumoasa, daca parul iti sta bine sau daca balerinii se potrivesc cu blugii albastri.
Opreste-te!!! Eu nu mai sunt acolo, in dreapta, sa-ti raspund spontan si sa-mi trec mana prin parul tau sa-ti alung gandurile. Va trebui sa faci asta singura acum. Sa faci un efort sa alungi toate nalucirile astea si sa-ti spui ca oricum nu conteaza, ca nu ai fost suficient de buna si ca ai fost doar o imagine in care eu am pus tot ceea ce tu nu esti de fapt.
Si ai dreptate. Doar ca as completa (ca de fiecare data!) si as spune ca uneori este mult mai important ceea ce punem noi intr-o persoana, decat ceea ce este cu adevarat acea persoana. Ai sa te convingi singura de toate lucrurile acestea… sunt convins ca viata iti va releva pe rand toate adevarurile ei minunate. Si atunci te vei opri din toata goana asta fara final si te vei transforma intr-un diamant stralucitor.
Dar pana atunci va trebui sa renunti treptat la iesirile ridicole din club si la toate persoanele din jurul tau care nu te-au ridicat acolo unde meritai sa fii… Si aici m-am oprit eu. Nu inainte de a-ti cere sa ma scuzi pentru toate cele scris mai sus.
A fost doar un pariu pus intr-o noapte (ti-am promis doar ca o sa te torturez), la o terasa cu niste prieteni, ca pot scrie in cateva randuri o poveste care sa te faca din nou sa vibrezi…
Sper doar sa nu te intorci… pentru ca drumul are doar un sens. Unul singur. Inainte. Iar pentru mine cursul firesc este in sus. Adica, acolo unde tu m-ai purtat de-atatea ori si eu nu am stiut decat atunci cand vraja s-a rupt.
