Echipa de baschet SCM U Craiova se mișcă bine de tot pe piața transferurilor în acest intersezon. Juveții lui Marius Toma, Team Manager al naționalei de seniori a României, au reușit în această dimineață să îl transfere, sub formă de împrumut, pe tânărul baschetbalist Antonio Năsturescu (20 de ani). Venit de la Dinamo București, conducătorul de joc este fost campion al României de tineret și unul dintre jucătorii interesanți din țară. De altfel, din sursele noastre, Toni a fost monitorizat de mai multe echipe.
Trecut pe la Steaua București, Știința și Dinamo, Toni Năsturescu are un trecut interesant. Iată cinci lucruri neștiute încă de fanii olteni.
1. Toni Năsturescu a absolvit Colegiul Național Spirtu Haret din București, un liceu cu o bogată tradiție în baschet. Toni a fost coleg de generație cu revelația sezonului trecut, Dragoș Diculescu. De altfel, și el un transfer extrem de interesant reușit de Marius Toma.
2. Tandemul Toni Năsturescu – Dragoș Diculescu a fost unul dintre cele mai puternice din țară la nivel juvenil. În sezonul 2017-2018 cei doi au devenit campioni naționali alături de Știința București. Acum, oltenii îi vor avea în lot pe doi dintre cei mai promițători baschetbaliști din România. De urmărit cum vor evolua Petrache, Năsturescu, Diculescu și Casale în aceeași garnitură.
3. Antonio Năsturescu este nepotul celebrului BEBE NĂSTURESCU, legenda RAPIDULUI la fotbal. Cu 288 de meciuri în prima ligă şi cu 20 de jocuri în Cupele Europene pentru echipa din Giuleşti, fostul mijlocaş de bandă este printre puţinii oameni care au jucat mai mult de 300 de partide în tricoul vişiniu. De altfel, bunicul lui Toni a reușit să marcheze 25 de goluri în 13 sezoane pentru rapidiști, în perioada 1961-1974 și a cucerit un titlu (1967), o Cupă (1972) și două Cupe Balcanice (1965, 1966).
4. Toni Năsturescu este un jucător foarte cerebral, cu un bun control emoțional și cu o aruncare foarte precisă de la distanță. Stângaciul oltenilor are procentaje foarte bune de-afară și știe să paseze excelent.
5. Este un mare fan al Simonei Halep. Toni Năsturescu iubește tenisul și de-aici simpatia față de cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României.
Credite foto:
Sabin Malisevschi
Alina Cojocaru