Ca tot se apropie campionatul de final, m-am gandit sa fac cateva scurte recenzii ale unor carti interesante de parcurs. Baschetbalistii deja se pot apuca de citit, ca deh, au intrat in vacanta, dupa un sezon lung si obositor inceput in octombrie si incheiat la inceputul lui aprilie. Uneori chiar ma intreb cum Dumnezeu sa apara performanta cand noi ne antrenam juma’ de an, apoi stam. Fiecare, pe barba lui, se antreneaza sau nu. Apoi “calvarul” porneste din nou. Si ne intrebam de ce nu avem rezultate, de ce strainii evolueaza mai mult in campionat si de ce nu avem echipe nationale competitive. Si-mi aduc repede aminte ca munca ii sperie pe romani. Si cand nu-i sperie apare heirupismul. Adica acea munca pompieristica facuta aiurea…mult, prost, fara un plan, strategie etc.
In aceste conditii cred ca niste carti ne-ar ajuta. Dar in randurile care urmeaza nu voi prezenta carti de specialitate, ci voi prezenta romane (beletristica) interesante care te vor pune pe ganduri. Sper!
Cred, la fel de tare, ca dezvoltarea profesionala trebuie sa aiba loc concomitent cu dezvoltarea personala, spirituala, iar experientele unor scriitori faini te vor ajuta sa privesti viata altfel, dintr-o perspectiva diferita. De altfel, e ca pe terenul de sport. Ca sa gasesti solutii impotriva adversarului trebuie sa iti schimbi unghiul din care privesti.
Atentia mea pentru acest prim articol cade asupra cartii “Jurnal de bancher pe drumuri”, scrisa de Codrut Nicolau. Cartea asta cu siguranta ca te va pune pe ganduri. Autorul, bancher de meserie (Codrut Nicolau este Director de Strategie Comerciala in divizia Retail a UniCredit Tiriac Bank si poti citi un interviu cu el aici), scrie cu mare lejeritate despre experientele sale petrecute in strainatate. Din State si pana in Austria, Codrut aduna amintiri si le impartaseste cu prietenii pe telefonul mobil. Reuseste de multe ori sa te transpuna in cabanele din Alpi si sa-ti creeze senzatia ca te afli chiar acolo. Simte dincolo de cuvinte si perceptia lui fina razbate timid printre randuri. Din experienta personala pot spune ca e tare fain de citit in drum spre birou, in metrou sau in masina. Are darul de a te rupe de cotidian si de a-ti antrena imaginatia intr-un carusel de imagini. Si mai placut este sa stai de vorba face to face cu domnul Nicolau, insa e greu de prins la un pahar de vorba.
Sugestia mea pentru luna mai este cartea “Jurnal de bancher pe drumuri”. Sper sa va placa, apoi sa-mi dati un feed-back.
De altfel, in luna lui Florar voi pune la bataie ca premiu doua carti “Jurnal de bancher pe drumuri” semnate de Codrut Nicolau pentru cititorii DinVestiar.