Corespondenta Din Maastricht – Edward Stanescu
Faptul ca ne-am facut din nou de spanac la nivel mondial este un lucru la ordinea zilei pentru Romania. Chiar daca ieri ne mandream ca suntem mari romani, ca tricolorul este prin Dubai si New York problema noastra mare de tot este acasa, adica locul de unde noi ar trebui sa construim o natiune puternica. De la distanta, Romania se vede mica…mica de tot, cu oameni si mai mici si mai meschini decat acum doua decenii. Interesele personale primeaza si ciorba infestata politic patrunde in toate domeniile.
Gica Hagi, cel mai mare fotbalist roman al tuturor timpurilor, in opinia multor specialisti, nu a fost invitat de catre Federatia Romana de Fotbal la tragerea la sorti pentru Campionatul European din 2020 cand Romania este gazda.
Ce este trist, este cu totul altceva. FRF musteste de asa zisi specialisti in comunicare (din punctul meu de vedere specialist este cel care are si o etica si o deontologie a muncii, incluse in descrierea jobului), dar nici unul nu l-a trecut pe Hagi pe lista de invitati. Adica pe cel mai mare dintre cei mari. Nici unul dintre specialistii din Piata Muncii nu a avut sange-n instalatie, ca sa citez o expresie din lumea fotbalului, sa argumenteze ca absenta lui Hagi este de neconceput la un asemenea nivel.
Ziarele de-afara, evident, scriu despre asta, inclusiv turcii care inca sunt la picioarele lui Maradona din Carpati.
Noi uitam…sau nu vrem… ca de fiecare data. Interesele noastre meschine, minore, primeaza. Baietii astia de la FRF imi provoaca aici, departe, o scarba viscerala. Si ce este mai trist este altceva… ca strainii ne citesc al naibii de bine, inteleg perfect structura ADN-ului nostru si profita din plin de asta. Noi suntem prea mici si prea ocupati de matul gros.
Evident, ca baietii din FRF vor sa taie orice legatura legendelor. Faptul ca pana la ora asta n-au fost in stare sa iasa cu o idee articulata, spune foarte multe despre ei.
Si ca sa fiu mai clar, in incheiere punctez un lucru, pe care vad ca presa din Romania nu are decenta sa-l afirme raspicat: Hagi, Mutu, Chivu, Dan Petrescu, Mircea Lucescu au oricand loc la orice masa din lumea asta cand vine vorba despre fotbal. Sunt niste ambasadori veritabili care au pus pe harta tara asta, prin multa munca proprie, lucru pe care Burleanu si Co. nu au reusit pana la ora asta. Nici macar sa construiasca o baza, un drum sau sa ne califice la Euro 2020.
Mandru ca sunt roman…#NOT