O fac cu delicatete. Cu grija si cu suport moral. Cu bun-simt si cu decenta. Dupa ce si-au daruit cele doua cuvinte, iubitii inchid un capitol, pastrand in suflet doar clipele superbe. Fara resentimente si alte frustrari. Merg mai departe firesc, cu seninatatea omului intelept si bogat spiritual. Cu o experienta de neuitat in cufarul existentei, cu povesti cat pentru multe primaveri cu tei infloriti, cu trairi unice si inegalabile in noptile cu multe stele pe cer. Chiar daca altcineva ii va ocupa fizic locul, sufleteste spatiul a fost deja adjudecat in serile cu plimbari interminabile si cu discutii profunde. Cand oamenii fini se despart o fac frumos. Ofera zambete si energie pozitiva si suport moral celuilalt. Intai se gandesc la cel care le-a fost alaturi atata timp, apoi analizeaza si trag concluzii. Uneori, chiar nu fac asta…
Pentru ca amintirile frumoase stranse cu atata grija nu trebuie sa fie alterate de taietura brutala a ratiunii. Cand oamenii fini se despart, isi ofera unul altuia cheia inimii lor pentru a inchide la loc acel lacat, desfacut candva cu pricepere si usurinta, parca pe nesimtite. Si nu in cele din urma, oamenii fini sunt educati si stiu sa isi ofere reciproc intimate, spatiu si respect. Si asta ii face diferiti. Chiar daca decizile dor, oamenii fini au puterea de a merge mai departe cu recunostinta pentru cele petrecute. Oamenii fini continua sa iubeasca si dupa.
Credits: Ollie – http://www.flickr.com/photos/66622407@N02/
