Meciul zilei de sambata a adus in fata doua formatii extrem de puternice, aflate intr-o forma de zile mari.
Sibiul, proaspat calificat in Round of 16 din cadrul play-off-ului FIBA Europe Cup si Voluntariul care adunase victorii pe banda in Liga Nationala.
Inceputul meciului a aratat o echipa a Sibiului cu mare pofta de joc. Dupa doar doua minute tabela din Sala Sporturilor Gabriela Szabo, arata un sec 8-0 pentru formatia antrenata de Dan Fleseriu.
Incet, incet Voluntariul a inceput sa intre in joc. Sfertul doi a inceput in forta, cu un pressing al Sibiului si cu multe faze spectaculoase. Pe final de sfert a fost momentul ca Vlad Moldoveanu, fostul lider al nationalei Romaniei, sa iasa la rampa si sa isi aduca echipa in avantaj.
Dupa pauza, echipa din Sibiu a continuat cu pressingul agresiv si au preluat conducerea cu 3 puncte.
Ultimul sfert a fost un carusel al emotiilor, echipele alternand la conducere. Multe recuperari si blocaje, faze spectaculoase si daruire maxima din partea actorilor implicati.
Ultima faza a meciului a gasit bancile tehnice in picioare, pe marginea terenului, cu ochii atintiti pe tabela care arata 82-82.
Kaelin Nolan Jackson de la CSU SIBIU a recuperat mingea, a condus-o in terenul Voluntariului pentru un ultim atac si pentru o ultima aruncare la cos.
Mingea a sarit din inel, insa Kevin Hardy, mereu prezent la datorie, a impins-o inapoi cu un tip in din fata uriasului Barro. Totul cu o fractiune de secunda inainte de final. 84-82 pentru CSU Sibiu si seara superba de baschet ia sfarsit cu victoria vulturilor lui Dan Fleseriu.
Cateva cadre spectaculoase de la meciul dintre CSO Voluntari si CSU Sibiu surprinse de fotoreporterul Stefan Panaintescu gasiti in galeria foto de mai jos.